Hârșova: Un individ a acroșat un autoturism parcat și a fugit de la fața locului

Știrile zilei
Noaptea trecută, în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Plantelor s-a produs un eveniment rutier, respectiv o tamponare.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism parcat și unul al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
Ulterior, acesta a fost identificat pe strada Traian din orașul Hârșova.
„Deoarece emana halenă alcoolică, bărbatul, de 32 de ani, a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, transmite IPJ Constanța
Individului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)






