Hoții care l-au omorât pe afaceristul din Sibiu au furat ceasuri de un milion de euro. Aceștia sunt de negăsit

Știrile zilei
Șeful Poliției Române a trimis întăriri în Sibiu, pentru a ajuta la găsirea agresorilor care l-au omorât în bătaie pe afaceristul Adrian Kreiner.
„Din dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, o echipă de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. s-a deplasat în judeţul Sibiu, pentru a acorda sprijin de specialitate, în cadrul anchetei. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale”, a transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cum s-a desfășurat jaful
Vila afaceristului este dotată cu un sistem modern de supraveghere, însă hoții au reușit să pătrundă în curte, unde au tăiat firele de alimentare ale alarmelor.
Astfel, au reușit să pătrundă în casă unde zeci de minute l-au torturat pe bărbatul de 50 de ani și au amenințat-o cu pistolul pe fiica acestui. Camerele de supraveghere din interior au reușit să înregistreze întreaga scenă.
Se pare că atacatorii ar fi luat din casa afaceristului ceasuri în valoare de aproximativ in milion de euro. Mai mult, fiica de 23 de ani a afaceristului a fost amenințată cu pistolul și a fost forțată să le dea atacatorilor banii dintr-un seif, în final indivizii plăcând cu sute de mii de euro, potrivit oradesibiu.ro.
Atacatorii sunt de negăsit
Anchetatorii încearcă prin toate mijloacele să îi identifice pe cei trei indivizi care l-au jefuit și omorât pe Adrian Kreiner.
Au fost analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din vilă și din oraș, dar căutările sunt îngreunate din cauză că hoții purtau cagule și erau îmbrăcați cu mai mule rânduri de haine, pe care le-ar fi dat jos pe rând pentru a-și pierde urma. Surse din anchetă au declarat că indivizii au venit pe jos și au plecat, după jaf, tot pe jos.
Ce a spus logodnica lui Adrian Kreiner
„Cei care ne-au atacat duminică noaptea, in timp ce dormeam, prin faptele lor au reușit sa il omoare pe, iubitul meu, logodnicul meu, bărbatul meu din ultimii 18 ani, Adrian Kreiner. Acum o oră a fost confirmat decesul, va mulțumesc pentru toate gândurile bune”, a scris femeia pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: IStock
Citește și:






