Impact între o ambulanță SAJ și un autoturism al cărui șofer a ignorat prioritatea

Știrile zilei
În această seară, o ambulanță SAJ aflată în misiune, cu semnalele acustice și luminoase pornite, a fost lovită de un șofer care nu i-a acordat prioritate. Ambulanța aparținea Serviciului de Ambulanță Ialomița și transporta un pacient cu ocluzie intestinală. Acesta a fost preluat de către o altă ambulanță, nefiind rănit în accident.
La data de 26 mai a.c., în jurul orei 20.44, un bărbat, în vârstă de 61 de ani, a condus un autoturism pe strada Theodor Burada, acesta pătrunzând în intersecția cu bulevardul I.C. Bratianu pe culoarea verde a semaforului, fără a acorda prioritate de trecere unei ambulanțe care era condusă de un bărbat, de 49 de ani.
Ambulanța se deplasa pe bulevardul I.C.Brătianu, aflandu-se în misiune, cu semnalele sonore si luminoase în funcțiune.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerei din autoturism.





