Impact pe Aurel Vlaicu. O autoutilitară s-a răsturnat, în zona Jumbo

Știrile zilei
Din cauza neatenției la volan, în această dimineață, o mașină condusă de un bărbat de 50 de ani pe bulevardul Aurel Vlaicu a pătruns pe contrasens și a lovit și răsturnat o autoutilitară.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 06:40, în municipiul Constanța, un bărbat, de 50 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, în banda nr. 2, dinspre strada Baba Novac către DN3C și, ajungând în dreptul marcajului pietonal din zona magazinului Jumbo, pe fondul neatenției în conducere a pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus si intrând în coliziune cu un auto, condus de un bărbat, de 22 de ani, care circula regulamentar.
În urma impactului, al doilea autoturism s-a răsturnat. Nu au fost înregistrate victime.





