Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță, mâine, în Dosarul retrocedărilor: Primăria Constanța cere despăgubiri de 2,9 milioane de dolari

Știrile zilei
Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța, mâine, 29 ianuarie 2024, într-unul dintre cele șase dosare privind retrocedările făcute în timpul administrației Radu Mazăre. Este vorba despre recursul făcut de inculpații din Dosarul retrocedărilor, care au solicitat anularea deciziei Curții de Apel Constanța de reluare a procesului.
Decizia ICCJ va fi definitivă.
În dosarul 2512/118/2021, UAT Municipiul Constanța, prin primar Vergil Chițac, este reclamantă, pârâți fiind Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău și Niculae Nejloveanu.
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat, pe 1 aprilie 2021, cererea UAT Constanța în contradictoriu cu cei mai sus menționați, fiind solicitată obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 2.857.475 de dolari, echivalent în lei la data plăţii reprezentând prejudiciu cauzat patrimoniului UAT Constanța prin infracțiunile săvârşite în cazul de retrocedare.
În speţă, prejudiciul a fost recuperat doar parţial, fiind recuperat doar o parte infimă din cel integral produs prin infracţiunile săvârşite, după cum se arată în dosar. La cauzarea prejudiciului au concurat toţi pârâţii de mai sus, în calitate de autori şi complici, astfel că aceştia răspund solidar, pentru recuperarea pagubei cauzate UAT.
Pe 6 ianuarie 2022, judecătorii Tribunalului Constanța respingeau dosarul, motivând că: cererea de chemare în judecată este prescrisă.
Pe 14 februarie 2023, judecătorii Curții de apel Constanța dispuneau rejudecarea la prima instanță a dosarului, la cererea Primăriei Constanța.
La rândul lor, pârâții au făcut recurs la decizia Curții de Apel Constanța, iar mâine înalții magistrați (Eugenia Pușcașiu, Adina Georgeta Pinea și Maricel Nechita) se vor pronunța pe cererea acestora.

Dosar Înalta Curte
Citește și:






