(Video) Incendiu puternic la o tabără de barăci din Cernavodă

Știrile zilei
Alarma s-a dat în această seară la Cernavodă, în apropiere de primăria din localitate, la barăcile aflate pe malul Dunării. Pompierii ISU Dobrogea intervin la acest moment cu trei autospeciale.
În sprijin merg încă două autospeciale de la Detașamentul Medgidia și autoscara de la Detașamentul Fripis.
Persoanele care locuiau aici s-au autoevacuat. Este vorba despre 15 familii care ar locui aici, în majoritatea lor, oameni ai străzii.
La fața locului se află și o ambulanță care va acorda sprijin persoanelor care ar putea avea nevoie.
UPDATE:
Reprezentanții ISU Dobrogea au anunțat că în sprijin vor ajunge și autospeciale de la Ialomița și Călărași.
Sursă foto: ISU Dobrogea
Vom reveni.






