ÎNCHISOARE pentru un șofer fără permis din Independența: Polițiștii l-au fugărit prin toată comuna Chirnogeni

Știrile zilei
O “texană” i-a adus unui localnic din Independența o condamnare de un an și zece luni de închisoare pentru conducere a unui vehicul fără permis. Judecătoria Mangalia s-a pronunțat în acest dosar în urmă cu două luni.
Pe 3 februarie 2020, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Topraisar, aflaţi de serviciu pe raza localităţii Chirnogeni, au observat circulând pe drumul public autoturismul Volkswagen, care avea montat plăcuţele de înmatriculare TX – număr de Bulgaria. I-au făcut semnal regulamentar de oprire. Deşi iniţial părea să oprească, în momentul în care a ajuns în dreptul autospecialei de poliţie, șoferul a accelerat și a trecut, în trombă, pe lângă polițiști.
Oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, prin Chirnogeni. La un moment dat, omul și-a abandonat mașina și a intrat în locuință. Unde, pe loc, a încropit o povestioară, cum că, la volan, ar fi fost propriul cumnat. Motivul e simplu: șoferul de ocazie nu avea permis, iar autoturismul era radiat din circulaţie.
Polițiștii însă nu s-au lăsat păcăliți, iar în cele din urmă bărbatul și-a recunoscut fapta. Pentru că era recidivist, pedeapsa i-a fost mai aspră: a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare, cu executare.
Bărbatul a făcut apel, care are un prim termen de judecată 6 decembrie 2023.
Citește și:






