Inspectorul școlar general Sorin Mihai, întâlnire pe tema acordării alocației tinerilor care au împlinit 18 ani

Știrile zilei
Astăzi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a avut loc întâlnirea domnului Inspector Școlar General prof. Sorin Mihai cu doamna Director executiv Constandin Laura, din partea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța (AJPIS).
Scopul acestei întrevederi a fost acela de a identifica o procedură eficientă de colaborare în direcția acordării alocației tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani pe parcursul anului școlar.
În acest context s-au stabilit de comun acord modalitățile de lucru privind transmiterea datelor colectate de către Serviciul Informatizare al Inspectoratului Școlar Județean Constanța către AJPIS, astfel încât alocațiile să intre în posesia beneficiarului direct într-un timp cât mai scurt.
Întâlnirea de azi cu partenerul nostru AJPIS constituie un element fundamental în vederea transformării colaborării interinstituționale într-un exemplu de bună practică. Identificarea comună a unor metode de operare a dosarelor tinerilor care au împlinit 18 ani înseamnă imprimarea unui caracter eficient procedurilor de acțiune, cu sustenabilitate pe termen lung și cu efect clar asupra beneficiarului a declarat domnul Inspector Școlar General prof. Sorin Mihai.





