Fosta primăriță a orașului Cernavodă are de primit bani de la Instituția Prefectului. Decizia magistraților, definitivă

Politic
Mariana Mircea, fostul primar al orașului Cernavodă a câștigat un nou proces intentat prefectului județului Constanța, pe care l-a chemat în instanță pentru plata drepturilor salariale, de care ar fi beneficiat dacă mandatul său de Consilier Local nu s-ar fi încheiat, prin ordin de prefect. Motivul excluderii sale a fost radierea din ALDE, cauzată de faptul că nu și-ar fi plătit cotizația. Aceasta reușit să obținut în instanță anularea hotărârii emise de partid și a ordinului Instituției Prefectului, reușind chiar și să își recupereze banii.
Mariana Mircea, fostul primar al orașului Cernavodă, a acționat în instanță Instituția Prefectului, pentru recuperarea salariilor pe care ar fi trebuit să le încaseze în perioada 16 decembrie 2019 – septembrie 2020, sume ce i-ar fi revenit dacă nu ar fi fost exclusă din Consiliul Local. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța pe data de 24 mai 2022 și are ca obiect “Litigiu privind funcționarii publici”.
Reamintim că Prefectul Județului Constanța a emis la finalul anului 2019 un ordin prin care se constata încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local al Marianei Mircea, ca urmare a radierii acesteia din partidul ALDE. Fosta primăriță a cerut în instanță apoi anularea ordinului, cererea fiindu-i admisă de Curtea de Apel, în octombrie 2021.

Decizia Tribunalului Constanța
A urmat apoi să înregistreze dosarul prin își cere drepturile salariale din perioada respectivă, magistrații din cadrul Tribunalului Constanța dându-i și de această dată dreptate și dispunând obligarea Instituției Prefectului la plata către reclamantă a tuturor drepturilor salariale care i se cuveneau, potrivit calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al Oraşului Cernavodă, aferente perioadei cuprinsă între data emiterii Ordinului nr. 537/16.12.2019 (16.12.2019) şi data încetării de drept a mandatului de consilier local – septembrie 2020.

Decizia Curții de Apel
Prefectul a făcut apoi recurs, care a fost înregistrat pe data de 5 octombrie 2023 pe rolul Curții de Apel Constanța. Pe 25 ianuarie 2025 a avut loc prima ședință de judecată, în urma căreia magistrații au respins recursul ca nefondat. Decizia este una definitivă.
Cum a ajuns Mariana Mircea la ALDE
Traseul politic al Marianei Mircea, fostul primar al orașului Cernavodă, a fost unul sinuos. Aceasta a fost cooptată de ALDE, după ce PNL a refuzat să o desemneze candidatul partidului pentru funcția de primar. Așa a ajuns să obțină un mandat de consilier local,pe care nu și l-a dus însă la termen, fiind radiată din partid, pentru că nu și-ar fi plătit cotizația.
Mircea și-a pierdut calitatea de membru al ALDE, prin Hotărârea organelor partidului din data de 19 aprilie 2019, însă a contestat actul de radiere la Consiliul Teritorial de Etică și Arbitraj al ALDE – Filiala Constanța.
O lună mai târziu, Consiliul Teritorial de Etică și Arbitraj al ALDE a respins contestația formulată de Mariana Mircea ca neîntemeiată și Mitrea a ales, în loc să formuleze apel la Curtea de Etică și Arbitraj a ALDE, structura superioară, competentă în a soluționa contestațiile, să meargă în instanță.
Deși a pierdut procesul pe fond, a primit apoi un răspuns favorabil la Curtea de Apel, iar pe 10 noiembrie 2021, judecătorii i-au admis recursul, au casat în tot sentinţa recurată şi rejudecând au admis cererea de chemare în judecată formulată de Mariana Mircea, anulând hotărârea emisă de partid privind radierea reclamantei din partid.
Sursă foto: Facebook







