Întâlnire de gradul zero a președintelui Corpului Național al Polițiștilor cu conducerea IPJ Constanța. S-a discutat și despre reorganizarea inspectoratului

Știrile zilei
La inițiativa președintelui Corpului Național al Polițiștilor, chestorul de poliție Marcel Simion, s-a întâlnit la data de 28 noiembrie, cu conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Întâlnirea de lucru, care a avut loc pe 28 noiembrie, a avut drept scop clarificarea, atât la nivel organizațional, cât și la nivel instituțional, a posibilului impact al viitoarelor măsuri de reorganizare a Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și identificarea măsurilor care pot conduce la diminuarea potențialelor efecte care pot fi resimțite de polițiștii din cadrul unității.
Discuțiile s-au axat pe trei paliere:
- Discuție tehnică, la nivelul conducerii inspectoratului, împreună cu structurile cu atribuții specifice, pentru punerea în aplicare a procesului de reorganizare;
- Întâlnire cu cei 164 de agenți de poliție, absolvenți ai școlilor de poliție, care, începând cu data de 24 noiembrie 2023, au fost repartizați la IPJ Constanța;
- Întâlnire cu ofițerii cu atribuții de conducere din cadrul IPJ Constanța, precum și cu reprezentanții desemnați ai polițiștilor din cadrul structurilor inspectoratului.
În cadrul acestei activități, au fost analizate și dezbătute principii ale procesului de reorganizare a inspectoratului și a fost reiterat angajamentul organizației profesionale CNP de implicare activă în acest proces.
Corpul Național al Polițiștilor transmite că intenționează să organizeze astfel de activități și la alte unități de poliție, cu scopul de a identifica cele mai bune inițiative, care să conducă la promovarea intereselor polițiștilor și la creșterea eficienței activității polițienești.
Reorganizare la nivelul IPJ Constanţa pe modelul „mai mulţi poliţişti, mai puţini şefi”
Reamintim că pe 10 noiembrie, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a prezentat noua conducere a IPJ Constanţa, precum şi modul în care va fi reorganizat inspectoratul.
Funcţia de inspector-şef a fost preluată de Dumitru Bîltag, iar inspectorul-şef adjunct a fost numit Daniel Ovidiu Catană.
S-a stabilit că dotarea va fi îmbunătăţită, dar şi că numărul poliţiştilor care vor patrula pe străzi va fi mai mare.
De asemenea, proiectul de reorganizare prevede reducerea deficitului de personal de la 22% cât este în prezent la 8%, dar şi mai puţine funcţii de şefi.
În urma reorganizării, în IPJ Constanța vor fi doar trei mari şefi de poliție: șeful IPJ, șeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate Constanța și șeful Biroul Operațiuni Speciale Constanța.
Conducerea IPJ Constanţa a fost schimbată în urma scandalului generat de accidentul produs de Vlad Pascu, tânărul băut şi drogat care a accidentat mortal doi tineri pe 19 august în staţiunea 2 Mai, la scurt timp după ce fusese oprit de poliţişti şi lăsat să plece.
Citește și:
Klaus Iohannis l-a avansat în grad pe șeful IPJ Constanța, comisar șef Mihai Dumitru Bîltag






