Intervenție dificilă a pompierilor pentru a stinge un incendiu de vegetație în Delta Dunării

Știrile zilei
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” ai județului Tulcea au reușit să oprească înaintarea flăcărilor, după aproximativ 11 ore de luptă, iar in acest moment se află în zonă pentru supraveghere, din cauza existenței riscului de reaprindere.
Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost anunțat, miercuri, prin apel la numărul 112, că în zona Sireasa și Sălceni, din Delta Dunării, arde vegetație uscată.
La scurt timp după ora 12:00, un echipaj format din 7 subofițeri s-a deplasat în zona indicată cu o autospecială și o ambarcațiune pentru stingerea acestuia.
La fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață întinsă, cu mai multe focare active, iar porțiuni de pădure erau deja cuprinse de flăcări. Forțele au fost suplimentate pentru protejarea locuințelor din zonă dar și a fondului forestier cu o ambarcațiune de intervenție și un echipaj format din 5 subofițeri.
Până în prezent au ars aproximativ 1000 de ha de pădure și vegetație uscată și palustră.
De asemenea, tot în această noapte, pompierii au mai intervenit și la alte incendii de vegetație uscată în zona Mineri, Somova, Dăeni și Peceneaga.
Sursă: ISU Delta






