IPJ Constanța, precizări importante privind întreruperea funcționării semafoarelor electrice instalate în intersecțiile din municipiul Constanța

Știrile zilei
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a transmis astăzi noi precizări importante cu privire la întreruperea funcționării semafoarelor electrice instalate în intersecțiile din municipiul Constanța coroborate cu accidentele petrecute în ultima perioadă din cauza nerespectării semnelor de circulație.
„În contextul actual, în urma unei analize prealabile, pe fondul scăderii valorilor de trafic generat de măsurile dispuse la nivel național pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19, Poliția Rutieră Constanța a solicitat Primăriei municipiului Constanța întreruperea funcționării semafoarelor electrice instalate în intersecțiile din municipiul Constanța.
Facem un apel către participanții la trafic, conducători de vehicule, să respecte regulile de circulație în intersecțiile în care instalația de semaforizare nu funcțonează.
Conducătorii auto trebuie să respecte semnificația indicatoarelor de reglementare a priorității (drum cu prioritate, oprire sau cedează trecerea).
Mai mult, șoferul care efectuează viraj la stânga trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă din sens opus.
Este regretabil faptul că o parte dintre conducătorii de vehicule sunt influențați de rutina zilnică în timpul deplasării și astfel sunt în dificultate atunci când în traficul rutier intervin schimbări. Îi rugăm pe această cale să circule cu o viteză redusă și cu o atenție sporită.
În ceea ce privește siguranța rutieră, de la momentul întreruperii funcționării semafoarelor electrice și până în prezent, în municipiul Constanța nu a fost înregistrat un risc rutier crescut.
De altfel, în această perioadă s-au înregistrat accidente soldate doar cu pagube materiale, în intersecțiile unde semafoarele nu funcționează, însă numărul acestora este inferior celui privind accidentele rutiere produse anterior, pe fondul nerespectării culorii semaforului electric”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Citește și:
Toate semafoarele din Constanța funcționează, de astăzi, pe galben intermitent
Demonstrație de cascadorie în intersecția de la Miga, din Constanța
Accident în zona Dacia din Constanța, pe fondul neacordării de prioritate
(Video) Accident cu o mașină răsturnată la intrare în Constanța






