Patriarhia a anunțat, luni, că există posibilitatea că preotul să nu îl scufunde complet pe bebeluș în cristelnița, ci doar să îi toarne apă pe creștet. Întrebat de reporterul Antena 3 ce părere are despre inițiativa de schimbare a ritualului pentru botez, ÎPS Teodosie s-a declarat împotrivă.
„Nu. Nicicum nu se schimbă ritualul. Pentru că…o să dau și temeiuri din Sfintele Canoane. Canoanele acestea referitoare la credință sunt valabile și peste 1000 de ani. De aceea nu vom schimba. Nu ne intimidăm. Așa a fost și cu lingurița. Păi cum să schimbi lingurița? Am explicat, lingurița e Maica Domnului. Înlocuiești pe Maica Domnului cu o femeie oarecare? Nici vorbă. Nu se schimbă nimic.” a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Bebelușul în vârstă de o lună și jumătate din Suceava care a ajuns în stare gravă la spital după ce preotul l-a scufundat complet în apă în timpul slujbei de botez a murit luni dimineață.
Din primele informații, la botez copilul ar fi fost scufundat complet în apă, la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca din municipiul Suceava. Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții fapta va fi încadrată la ucidere din culpă. Cercetările sunt în primă fază in rem, însă urmează a se îndrepta probabil spre preotul care a oficiat slujba, scrie Monitorul de Suceava.
Preotul sucevean care a oficiat botezul în urma căruia un bebeluș și-a pierdut viața nu mai poate sluji. Până la finalizarea anchetelor dispuse în acest caz, el a fost suspendat din funcție, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvât al Patriarhiei, într-o intervenție la Medika TV.







