IPS Teodosie explică de ce și-a deschis cont de Tik Tok

Știrile zilei
Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a explicat în această după amiază, într-un scurt video postat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei, de ce a fost luată decizia ca să își deschidă cont pe rețeaua de socializare Tik Tok.
„Sunt bucuros să colaborez intens cu tinerii pe Tik Tok, pentru că au cea mai mare nevoie de biserică, de păstori, de îndrumători. (…) Tinerii sunt viitorul nostru și au nevoie de lumină (…)”, a spus IPS Teodosie.
Mesajul complet îl puteți asculta în cele ce urmează:
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunțat ieri că are cont pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare preferată de către tineri, TikTok.
„De astăzi ne găsim și pe tik-tok cu numele “ Arhiepiscopia Tomisului “ unde IPS Teodosie și alți preoți și teologi ai Arhiepiscopiei Tomisului vă vor mărturisi scurt și la obiect învățături creștine. Doamne ajută!”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei.
Arhiepiscopul Tomisului are deja peste 1.600 de urmăritori pe TikTok a reușit să strângă 7.000 de like-uri într-un timp record.






