JAF ca în filme în Valu lui Traian: A tăiat cu flexul peretele unui seif și a furat 15.000 de dolari

Știrile zilei
În data de 07 decembrie 2022 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv față de un inculpat.
Măsura arestului preventiv a fost propusă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07 decembrie 2022 şi până la data de 05 ianuarie 2023 inclusiv, a inculpatului G.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În data de 01 noiembrie 2022, în intervalul orar 08:40 – 13:00, inculpatul, aflat în locuința concubinei sale L. C., din localitatea Valu lui Traian a scos din funcțiune sistemul de alarmă cu care este prevăzut imobilul, iar apoi a tăiat cu un flex peretele unui seif din care a sustras suma de 15.000 de dolari americani.
După comiterea faptei, inculpatul a părăsit teritoriul țării, fiind reținut în data de 06 decembrie 2022, ulterior revenirii sale în România.
În data de 07 decembrie 2022 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07 decembrie 2022 şi până la data de 05 ianuarie 2023 inclusiv, a inculpatului G.M.
Ce spun procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța:
La data de 07.12.2022 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.12.2022 şi până la data de 05.01.2023 inclusiv, a inculpatului G.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 2229 alin. 1 lit.e C. pen.
În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
La data de 01.11.2022, în intervalul 08:40-13:00, inculpatul G.M., aflat în locuinţa concubinei sale, L.C., din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, a scos din funcţiune sistemul de alarmă cu care este prevăzut imobilul, iar apoi a tăiat cu un flex peretele unui seif din care a sustras suma de 15000 de dolari americani.
După comiterea faptei inculpatul a părăsit teritoriul ţării, fiind reţinut la data de 06.12.2022, ulterior revenirii sale în România.
La data de 07.12.2022 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.12.2022 şi până la data de 05.01.2023 inclusiv, a inculpatului G.M.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)
Citește și:






