John Englezu, un cunoscut interlop din Constanța, UCIS în Malta de membrii unui clan din București

Știrile zilei
Un cunoscut interlop din Constanța a fost omorât, luni, în Paceville, un cartier din orașul maltez Saint Julian’s, de trei membri ai clanului bucureștean Chira, scrie Gândul.
Cu dublă cetățenie, română și britanică, Joseff Rivas, cunoscut la Constanța sub numele de John Englezu, era căutat de autoritățile britanice.
În cursul săptămânii trecute, acesta a plecat în Malta cu trei bucureșteni, membri ai clanului Chira. Aceștia ar fi plecat să recupereze o sumă de bani, însă, din motive necunoscute, la un moment dat, s-ar fi luat la ceartă. Scandalul a escaladat, iar unul dintre bărbații veniți de la București l-a înjunghiat pe John Englezu.
Se pare că acesta a fost înjunghiat în piept cu un cuțit și a murit la spital câteva ore mai târziu.
Cei trei au fost prinși și arestați de autoritățile malteze, care încearcă acum să stabilească exact în ce condiții a avut loc incidentul sângeros.
Cine era John Englezu
Cu ani în urmă, John Englezu a primit o condamnare de 8 ani de închisoare pentru că l-a sechestrat pe patronul plajei Kazeboo, din Mamaia Nord, după ce primise un pont legat de faptul că acesta ar fi avut în locuință o sumă mare de bani, evaluată la câteva sute de mii de euro. Informațiile lui Rivas s-au dovedit a fi false, astfel că acesta și-a sechestrat și torturat victima degeaba, scrie Gândul.
Surse din anturajul lui John Englezu au declarat, pentru Gândul, că după ce s-a eliberat, românul cu cetățenie britanică a plecat în Anglia, însă a fost nevoit să revină în România în urma condamnării primite pentru că ar fi bătut cu bestialitate un bărbat.
Odată localizat la Constanța, autoritățile din Marea Britanie au cerut extrădarea lui, însă autoritățile judiciare române au respins cererea.
Apropiații lui John Englezu spun că acesta se stabilise la Eforie Sud, într-un apartament închiriat. În vârstă de 44 de ani, acesta locuia singur, în condițiile în care ar fi avut, totuși, o soție și un copil stabiliți în străinătate.
FOTO Malta Today







Fane Englezu poate nu ion