Județele Constanța și Tulcea, sub COD PORTOCALIU: Meteorologii anunță vijelii, grindină și furtuni

Știrile zilei
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de cod galben, respectiv cod portocaliu de furtuni, vijelii, grindină și descărcări electrice. Sunt vizate și județele Tulcea și Constanța.
Astfel, avertizarea de cod galben de vreme instabilă este valabilă până mâine la ora 10:00, iar în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de durată scurtă ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și izolat de peste 30-40 de l/m.
Avertizarea de cod portocaliu a fost emisă pentru intervalul 25 iunie, de la ora 11:00 – 26 iunie, până la ora 4:00. Pe parcursul zilei, la munte, în centrul și în sud-estul țării, iar noaptea, mai ales în sud-est, local, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului: rafale de 65 – 75 km/h și pe arii restrânse, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp, respectiv 1-3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp și izolat de peste 50-60 l/mp.

Avertizări ANM
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)






