L-ați văzut? Tânăr din Medgidia, dat dispărut

Știrile zilei
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la dispariția lui NITU CLAUDIU-CONSTANTIN, de 30 de ani, din municipiul Medgidia.
Acesta a plecat, în mod voluntar, de la adresa de domiciliu, la data de 19 ianuarie, în jurul orei 11.30, fără a reveni până în prezent.
Bărbatul are o înălţime de 1,65 m, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten, ten deschis, poartă barbă.
La momentul plecării, acesta purta pantaloni sport negri (cu o dungă de culoare albă în părțile laterale), hanorac alb, geacă neagră din fâș (cu dungi albe pe mâneci) și pantofi sport de culoare neagră cu dungă roșie.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel.0241.611.364.






