L-ați văzut? Un bărbat domiciliat în Călărași, dat DISPĂRUT în Constanța

Știrile zilei
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost dat dispărut în Constanța, potrivit unui anunț publicat pe site-ul Poliției Române. Bărbatul se numește Gaina Cristian și este născut la data de 12 septembrie 1986.
Bărbatul este domiciliat în județul Călărași, însă a fost dat dispărut în județul Constanța, astăzi. Sora sa, Gaina Simona a sesizat că fratele său, în vârstă de 36 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit, până în prezent.

Anunțul dispariției
Potrivit anunțului, bărbatul are o înălțime de 1.70 metri, culoarea pielii este albă, iar structura corpului atletică.
Bărbatul are părul șaten, fața ovală, ochii căprui și buzele subțiri.
Persoanele care l-au văzut sau care dețin informații despre acesta sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.
Foto: www.politiaromana.ro






