Laura Codruța Kovesi scapă de controlul judiciar și poate părăsi țara

Știrile zilei
Un judecător de la Curtea Supremă a revocat miercuri măsura controlului judiciar dispusă Laurei Codruța Kovesi de procurorii Secției speciale pentru magistrați, potrivit unei declarații date chiar de Kovesi la ieșirea din sala de judecată. Măsura fusese impusă de Adina Florea, procurorul în dosarul aducerii lui Nicolae Popa în România, și a fost contestată de Kovesi.
”A fost revocat controlul judiciar. Acum pot părăsi și țara”, a spus Kovesi la ieșirea de la Curtea Supremă.
Decizia Curții Supreme este definitivă.
Pe 29 martie, Secția specială de anchetare a infracțiunilor comise de magistrați a anunța că a pus în mișcare acțiunea penală împotriva fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă. Secția a anunțat într-un comunicat că procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019. Kovesi nu poate părăsi România decât cu încuviințarea procurorului și nu mai poate desfășura activitatea de procuror.






M-am întrebat mereu cum poate rezista doamna Kovesi la presiunea uriașă exercitată de acest guvern de mafioți. Nu cred că ne dăm seama, cu adevărat, prin ce trece dânsa. Eu una, îmi luam lumea în cap demult. Cu siguranță are nervi din cel mai bun oțel, ceea ce demonstrează o dată în plus că e omul potrivit pentru funcția de procuror european. Doamna Kovesi, românii decenți vă respectă și vă iubesc. Succes în continuare!