Licitație pentru vânzarea unei case din Lumina și a unui teren de 2.000 metri pătrați. Prețul este redus cu 25%

Economie
În data de 11 iulie, de la ora 13.00, la sediul Biroului Executorului Judecătoresc Bogăție Silvia Laura din Constanța are loc licitația publică în vederea vânzării imobilului situat în Lumina, strada Mare nr. 155. Bunurile sunt scoase la licitație în cadrul unui dosar de executare silită.
Imobilul scos la licitație este compus dintr-un teren intravilan în suprafață de 2.000 mp, din acte (2032,62 mp din măsurători) și construcția C1 – locuința parter, cu cinci camere și hol, cu o suprafață construită de 74 mp, precum și anexe C2, C3 (extratabulare), C2 având destinație garaj și C3 destinație magazie, cu o suprafață construită la sol de 59,35 mp.
În urma inspecțiilor efectuate s-a constatat că în locul Construcției C2 – garaj, a fost edificată o construcție nouă, având ca destinație – spațiu comercial și o suprafață construită de 74.82 m.p., construcție ce nu figurează înscrisă în cartea funciară, dar a fost declarată la Primăria Lumina, imobilul fiind intabulat în CF a localității Lumina nr. 100023, având nr. Cadastral 255, proprietatea C.R. și C.P.
Prețul la care este evaluat imobilul este 557.294,40 lei, însă licitația pornește de la 417.980,80, fiind scăzut cu 25%.
Imobilul este grevat de mai multe sarcini, așa cum se evidențiază în extrasul de carte funciară emis de BCPI – OCPI Constanța.
Publicația de vânzare poate fi consultată în cele ce urmează:
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Lumina scoate la licitație, pentru concesionare, un teren din Sibioara







