Lista firmelor cu acționariat rusesc din România. În top zece se află și o societate din Constanța. Vezi ce obiect de activitate are!

Economie
Un număr de 143 de companii au acționariat rusesc și activează pe teritoriul României. Două dintre ele au raportat venituri de peste un miliard de euro pe an. Pe lângă acestea, cu siguranță că mai există și multe altele însă, având ca acționari diferite offshore-uri, acestea nu pot fi identificate.
Economia României are diverse sectoare influențate oficial de afacerile rusești, în special din industria petrolieră și a metalurgiei aluminiului. Lukoil și a sa rafinărie Petrotel-Lukoil, Alro, TMK-ARTROM Slatina, NIS petrol, Gazpromneft Marine Bunker Balkan, Lukoil Lubricants East Europe, Cerva, XM Textiles și Standart Park sunt primele 10 companii din România cu acționariat rusesc după cifra de afaceri, potrivit clasamentului realizat de Confidas, platforma prin intermediul căreia se pot verifica informații despre companiile din România. Platforma a generat o listă a tuturor firmelor din România care au cel puțin 1% acționariat rusesc, unde sunt prezent câteva sute de business-uri.
Lukoil România este unul dintre cei mai semnificativi jucători de pe piaţa petrolieră și o societate cu peste 3.000 angajati. Lukoil este cea mai mare companie petrolieră din Rusia din punct de vedere al rezervelor, producției și rafinării țițeiului.
Petrotel-Lukoil, unde acționar majoritar al întreprinderii este compania Lukoil, este una dintre cele mai mari rafinării de petrol din România. Preluată, în 1998, de către Compania Lukoil, s-a transformat în cea mai modernă rafinărie a Grupului. Companiile au fost anchetate într-un dosar de fraudă și spălare de bani cu prejudiciu de aproape 1,7 miliarde de euro, însă au fost achitate, deși decizia nu a fost definitivă.
TMK Artrom Slatina, specializată în producția de țevi din oțel fără sudură, este o companie controlată de miliardarul rus Dimitri Pumpianski. Aceasta avea în 2020 peste 1 miliard de lei cifră de afaceri și 1.444 de angajați în România.
NIS Petrol este filiala locală a grupului petrolier sârbesc NIS A.D. Novi Sad, controlat de rusii de la Gazprom. Gazpromneft Marine Bunker LLC este companie membră a grupului rus Gazprom Neft care deține peste 56% din acțiunile NIS, iar aproape 30% aparțin statului sârb. Începând cu 2020, Guvernul Federației Ruse controla peste 50% din acțiunile companiei de gaze Gazprom, potrivit datelor Statista.
GAZPROMNEFT MARINE BUNKER BALKAN SA este o firmă cu sediul în Constanța care are ca obiect de activitate ”Activități de servicii anexe transporturilor pe apă”, potrivit listafirme.ro. Societatea are ca acționari două persoane juridice, GAZPROMNEFT MARINE BUNKER LLC și GPN PROIECT LTD iar administrator este Condrat Vladimir.
Cerva Group este o companie care se ocupă cu comerțul de produse textile: încălțăminte, pantaloni, jachete, tricouri, jachete sport, mănuși, căști, ochelari de protecție, aparate pentru protecția respirației și altele. Grupul este prezent în 12 sucursale din 63 de țări. Printre acționari se numără: GILIAEV ALBERT (12,49% rusă), GILIAEV ALBERT(12,49% rusă), ROUS MIROSLAV (12,49% cehă), IONESCU RADU STEFAN OVIDIU (12,49% română), HORAK PETR (12,49% cehă), potrivit datelor furnizate de Confidas.
XM Textiles este o companie internațională înființată în anul 2002, specializată în dezvoltarea și proiectarea de țesături și accesorii pentru haine de lucru, uniforme și echipamente de protecție. XM Textiles este reprezentată de un grup de societăți situate în China, Europa și America de Sud. Printre acționari se numără IVANOV MAKSIM (2% rusă), STOLIAROV IGOR (97,67% rusă), IVANOV MAKSIM (2% rusă), COJOCARI VEACESLAV (0,33% moldoveană), potrivit datelor Confidas.
Lista completă a companiilor o puteți vizualiza AICI:
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1bhAYK4jiNzBtBdVMv1YLbZj9rvZgsgI3K68PQR7TfOA/edit?fbclid=IwAR3COQtapR3OUTvvmD8XAFWyY4dlI7asrIZ81zbqsdVRdx59OxkdPKqdDBA#gid=0









