Locuitorii din Fântânele și Rasova sunt așteptați mâine la distracție. Ce artiști vor fi prezenți la sărbătorile comunelor

Știrile zilei
Mâine, 12 iunie, Comunele Rasova și Fântânele vor sărbători Ziua Comunei. Evenimentele, care se sincronizează cu Rusaliile, vor aduce în fața locuitorilor celor două comune cântăreți celebri, care vor crea o atmosferă pe cinste.
Spectacolul din comuna Rasova va începe la ora 18.00 și va avea loc pe stadionul de fotbal din satul Rasova. În deschidere, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rasova vor prezenta un moment de dansuri și cântece specifice Dobrogei.
Printre artiștii care vor cânta la sărbătoarea din Rasova se numără Fuego și Ionel Tudorache, împreună cu taraful său, iar organizatorii promit și alte surprize pentru cetățeni. De asemenea, seara se va încheia cu un foc de artificii.
De cealaltă parte, Ziua Comunei Fântânele va începe la ora 15.00. Artiștii care vor urca pe scena de la Fântânele sunt: Fuego, Alessia, Narcotic Sound, Emilia Ghinescu, Ionela Maricaș, Gheorghița Nicolae, Ansamblul de dansuri „Izvorașul Dobrogean” și Adelina Ciortescu.

Ziua Comunei Fântânele
Foto: Facebook/Primăria Fântânele
Citește și:
Cerere mare pentru sejururi în Delta Dunării în minivacanța de Rusalii






