Locuitorii municipiului Medgidia și cei din împrejurimi, invitați începând de joi, la Festivalul grătarului uriaș

Știrile zilei
În perioada 16 – 19 noiembrie, în Piațeta Decebal din Medgidia se va desfășura Festivalul grătarului Uriaș. Locuitorii municipiului, dar și cei din împrejurimi sunt invitați să deguste cele mai bune bucate tradiţionale româneşti, pregătite de bucătari iscusiți sosiţi din inima Ardealului.
Organizatorii promit un adevărat festin culinar unde vizitatorii vor putea gusta și cumpăra preparate tradiţional româneşti, cârnați şi pastramă de berbecuț la grătar sau în ceaun și vor asculta muzică românească.
La standurile amenajate în Piațeta Decebal se vor putea găsi preparate pentru toate gusturile: pomana porcului, carne de porc la ceaun, pulpe de berbecuț la grătar, pastramă în bere la tigaie, pastramă friptă-n jar, pe funduri de lemn sau la ceaun, cârnaţi de casă tradiţionali din carne de porc sau cârnaţi de casă tradiţionali de vită cu porc, cârnaţi la garniţă, cârnaţi cruzi sau afumaţi, tobă, şi multe, multe altele.
Nu vor lipsi nici băuturile româneşti, vinul și ţuica fiartă.
Pentru cei mici aici se vor găsi clătite, cozonaci şi checuri, acadele, waffe, ciocolată și prăjituri de casă, dar și multe alte bunătăți
Târgul este deschis zilnic, între orele 09:00 – 22:00, până pe data de 19 noiembrie.
Pe parcursul celor patru zile, organizatorii au pregătit și muzică live și invitați pe măsură: Denisa Răchită, Trupa Exact, Rodica Șerban, Adrian Gherasim, Ansamblul „Plaiuri Dobrogene”.
Festivalul se va încheiat cu un spectaculos foc de artificii.






