Lumina: Un șofer de BMW a apăsat prea tare pedala de accelerație și a intrat direct în parapetul de protecție de pe DN 22

Știrile zilei
Un tânăr șofer de BMW, cu prea puțină experiență, care se deplasa noaptea trecută pe DN 22, a apăsat prea tare pedala de accelerație și într-o curbă periculoasă se pe raza localității Lumina a intrat direct în parapetul de protecție.
La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 04.20, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N.22, în comuna Lumina, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat, de 26 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului, respectiv o curbă deosebit de periculoasă la stânga, și ar fi intrat în coliziune cu parapetul de protecție.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Testul pentru prezența în organism a substanțelor psihoactive a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Freepik






