Luna septembrie vine temperaturi de vară: Iată cum va fi vremea la malul mării săptămânile următoare

Știrile zilei
Luna septembrie va veni cu temperaturi de vară, anunță meteorologii. Până pe 31 august vremea va fi caniculară, de peste 35-36 de grade.
De mâine, valul de căldură se va intensifica și se va menține astfel și pe parcursul săptămânii viitoare, la debutul acesteia, când vom vorbi chiar de valori de până la 38 de grade la umbră, în sudul extrem.
În partea de vest, sud, sud-est și est a țării, indicele temperatură-umezeală va putea depăși pragul critic de 80 de unități, astfel încât vom resimți atât căldura dimineţii, dar și pe parcursul nopților, pentru că și nopțile vor fi unele tropicale, când minimele vor depăși valori de 20 de grade, chiar vor atinge 24 de grade Celsius.
Meteorologii spun că și în prima jumătate septembrie, se vor înregistra temperaturi peste media climatologică, cu valori care pot depăși pragul unei zile de vară, de 25 de grade Celsius.





