Magazine de haine și jucării din mallurile din Constanța, amendate ieri, au deschis din nou astăzi. Au primit amenda maximă

Știrile zilei
În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției 2, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona centrelor comerciale de pe raza de competență, au identificat 5 puncte de lucru ale unor societăți comerciale care nu respectau prevederile legale, în ceea ce priveşte măsura suspendării temporare a activității.
„Polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 45.000 de lei.”, a precizat Andreea Ilescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Patru dintre ele (adică magazinul de haine, cel de încălțăminte și cele 2 de jucării) sunt din cele amendate și ieri. Ieri au fost amendate cu câte 5.000 de lei, astăzi cu câte 10.000 de lei.
Neoficial, este vorba despreCentrul Comerfcial Tom – unde au fost amendate un magazin de încălțăminte și magazin de jucării și Vivo unde au fost găsite deschis o librărie, un magazin de haine și un magazin de jucării.





