Mai multe șenilate și autospeciale pentru transport personal și victime multiple din alte județe ajung la Constanța

Știrile zilei
Codul portocaliu de viscol pune pe jar autoritățile. Mai multe șenilate și autoespciale pentru transport personal si victime multiple din Giurgiu, București și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență de la Ciolpani ajung în această noapte în județul Constanța pentru a veni în ajutor locuitorilor, în caz de necesitate.
Șenilatele vor ajunge la Detașamentele ISU de la Midia și Mangalia, iar autoespciale pentru transport personal si victime multiple la Midia și la Detașamentul Fripis. Pe parcurs ar putea apărea schimbări în privința distribuției acestora.
Până la această oră, în județul Constanța a ajuns șenilata de la Giurgiu.
Mobilizarea de forțe are loc în contextul în care din această seară, de la ora 20:00 și până mâine seară, ora 20:00, municipiul Constanța se va afla sub cod galben de vânt și viscol. În acest interval, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale, în general, de 50…70 km/h, astfel că zăpada va fi spulberată. În special, în această noapte va ninge și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.
Totodată, din această noapte, de la ora 02:00 și până mâine seară, la ora 20:00, municipiul Constanța se va afla sub cod portocaliu. Va ninge, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă.
Vom reveni.
Citește și:
Cod portocaliu în Constanța: A fost convocat Comandamentul Local pentru Situații de Urgență






