Mănăstirea care a luat foc nu avea avize de la ISU Dobrogea

Știrile zilei
Mănăstirea Sfântul Filip din Adamclisi, care a luat foc în după-amiaza zilei de ieri, nu a avea niciun fel de avize de la ISU Dobrogea. „Nu are aviz de securitate la incendiu și nici autorizație de securitate la incendiu”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
Mănăstirea a primit și o amendă. „În urma verificariloă efectuate astăzi, de comisia din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Judeţului Constanţa, a fost aplicată o amendă în valoare de 500 lei reprezentanților mănăstirii pentru exploatarea instalației electrice cu improvizații (cabluri electrice neizolate).”
Conform legii, avizul se obține înainte să te apuci de construcție, iar autorizația după ce s-a finalizat și este întocmit procesul verbal de recepție.
În urma incendiului 80% din biserică a ars, a fost salvat doar paraclisul din subsol, iar focul a fost lichidat complet după aproximativ cinci ore. „Cauza probabilă este un scurtcircuit electric”, spun cei de la ISU.
Citește și:
S-a stabilit cauza incendiului care a mistuit Mănăstirea Sfântul Filip din Adamclisi






