Meteorologii anunță temperaturi caniculare în iulie. Cum va fi în Dobrogea

Știrile zilei
După ploile intense, luna iulie vine cu un val de căldură şi cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Sudul ţării va fi pârjolit de arsiţă. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, spune că luna iulie va fi caracterizată nu doar de caniculă, ci și de vijelii şi căderi de grindină.
„Ne aşteptam la un an al extremelor meteorologice. După 8 luni de secetă, am avut 2 luni cu cantităţi abundente de precipitaţii. Săptămâna viitoare (săptămâna curentă – n.r.) va fi caniculă. Va fi un an al extremelor meteorologice”, a declarat Elena Mateescu, director ANM.
Săptămâna aceasta aduce primele zile de caniculă din această vară. „E posibil să avem 36, chiar 37 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu.
Specialiştii din cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale estimează posibilitatea ca 2020 să se alăture seriei celor mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor meteorologice.
„Şi în România, 2020 se poate alătura seriei anilor celor mai călduroşi ani din istorie. Anul 2019 a fost cel mai călduros din 1900 şi până în prezent. Am avut o vară 2019 a patra vară cea mai caldă din istorie, o toamnă 2019 cea mai călduroasă şi iarna 2019-2020 a doua iarnă cea mai caldă din istorie”, a spus directorul ANM.
Disconfort termic accentuat Joi, 2 iulie, conform ANM, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, local caniculară în regiunile sudice, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Vreme tot mai caldă în următoarele 2 săptămâni
În următoarele două săptămâni, vremea va deveni tot mai caldă în aproape toate regiunile, însă instabilitatea atmosferică accentuată va rămâne ridicată pe tot parcursul intervalului, în special în zonele montane, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 29 iunie – 12 iulie.
Cum va fi în Dobrogea
În Dobrogea, valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, media maximelor termice vor oscila între 28 şi 32 de grade, iar cea a minimelor între 18 şi 22 grade Celsius. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului şi după data de 3 iulie.






