Mii de cupluri și persoane singure vor primi bani de la stat! Care este motivul

Știrile zilei
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat în această dimineață că Executivul va aproba în perioada imediat următoare o hotărâre prin care va fi acordat un sprijin financiar cuplurilor și persoanlelor singure. Banii ar urma să fie folosiți pentru efectuarea procedurilor necesare obținerii unei sarcini.
„Anul acesta, se va acorda acest ajutor pentru 2.500 de cupluri și persoane singure, iar din 2023 vor fi sprijinite, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susținem astfel tinerii care își doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilității”,a transmis ministrul Familiei.
De asemenea, Gabriela Firea a mai declarat că a participat ieri la o întâlnire „extrem de fructuoasă la Ministerul Muncii, unde am făcut pași înainte în privința modului de implementare a acestui program social pentru creșterea natalității”.
Ajutorul financiar primit de cuplurile și femeile din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor de specialitate va fi de maximum 15.000 RON pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va derula acest program social în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)






