Miliardarul care conduce PRO TV a MURIT într-un accident aviatic

Știrile zilei
Patronul PRO TV se află printre victimele decedate ale unui accident de elicopter produs în Alaska, relatează Antena 3.
Cel mai bogat om din Republica Cehă, miliardarul Petr Kellner, a murit într-un accident de elicopter în Alaska, la vârsta de 56 de ani, a anunţat luni grupul financiar PPF, fondat de Kellner, relatează Reuters, scrie Agerpres.
„Anunţăm cu profundă durere că, într-un accident de elicopter survenit sâmbătă în munţii din Alaska, fondatorul şi acţionarul majoritar al PPF, dl Petr Kellner, a murit într-un mod tragic”, a comunicat grupul.
Nu se cunoaște cauza accidentului
Miliardarul ceh, Petr Kellner, a cărui valoare netă a fost estimată la Forbes de 17,5 miliarde de dolari, se afla la bordul elicopterului Airbus AS350 B3 când a coborât lângă ghețarul Knik, a declarat duminică cabana care a închiriat aeronava.
Kellner, în vârstă de 56 de ani, a fost ucis, alături de un alt oaspete al lojei montane Tordrillo, Benjamin Larochaix, tot din Republica Cehă, doi dintre ghizii lojei, Gregory Harms și Sean McMannany, și pilotul elicopterului, Zach Russel, au spus oficialii.
Kellner a fost unul din cel mai importanţi exponenţi ai mediului de afaceri din Cehia postcomunistă. Averea sa este estimată de Forbes la 17,5 miliarde de dolari.
A înfiinţat PPF la începutul anilor 1990, ca societate de investiţii, pentru a lua parte împreună cu partenerii săi la acţiunea de privatizare a companiilor de stat din Republica Cehă, iar în prezent grupul este implicat în diverse segmente de piaţă, inclusiv asigurări, finanţe, telecomunicaţii, media şi biotehnologie, în Europa, Asia şi SUA.






