O grevă a operatorilor aeroportuari va paraliza, mâine, Italia: Ministerul de Externe a emis un avertisment de călătorie

Știrile zilei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că în data de 17 martie 2023 a fost anunțată o grevă națională a operatorilor aeroportuari.
Greva va afecta mai multe aeroporturi, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către și dinspre Republica Italiană, scie dcnews.ro.
Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență, în funcție de regiune:
- Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444
- Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
- Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
- Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
- Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
- Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137
- Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperi, http://roma.mae.ro/, http://cgroma.mae.ro/ https://www.mae.ro/ şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Sursa foto: pixabay.com






