Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a decontat facturi pentru proiectele desfășurate în Cumpăna, Medgidia și Ovidiu

Știrile zilei
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 303.431.174 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 325 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, pentru Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 154.583.764,03 de lei pentru 108 obiective aflate în execuție, iar, pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, au fost decontate 148.847.409,98 de lei pentru 217 proiecte de investiții.
Facturile au fost depuse de beneficiari pentru proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
În județul Constanța pentru proiectele desfășurate prin PNDL, s-au decontat facturi localităților Adamclisi, care a primit 210.269,55 de lei și Ion Corvin, căreia i-au revenit sumele de 1.023.264,96 de lei, 115.525,73 de lei și 696.414,36 de lei, aferente obiectivelor de investiții pentru care Unitatea Administrativ Teritorială a obținut finanțare.
S-au decontat și o factură în valoare de 176.589,00 de lei Municipiului Medgidia și una de 411.847,10 de lei Comunei Săcele.
Pentru Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” a fost decontată o factură pentru Comuna Cumpăna, aferentă proiectului de modernizare a drumurilor din comuna Cumpăna, județul Constanța, pe o lungime de 7,2 km. Valoarea acesteia este de 1.876.903,20 de lei.
Și pentru localitatea Istria, care implementează proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a sistemului de alimentare cu apă și branșamente în comuna Istria, satele Istria și s-a efectuat o plată în valoare de 541.754,46.
Comuna Oltina a primit 952.210,93 de lei, pentru o factură emisă în cadrul obiectivului de investiții ce constă în asfaltarea drumului comunal DC 48, km 0+000-km 3+570, iar Orașului Ovidiu i-au fost decontați 1.757.657,73 de lei, pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere în orașul Ovidiu, cartierele Tineretului și Sat Vacanța.
Sursă foto: Pixabay
Citește și:




