Ministerul Sănătății a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că vor fi alese 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătății în anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană, investiții care ar urma să se finalizeze până în anul 2026.
Investiția totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro și va fi asigurată din fondurile Programului Național de Redresare și Reziliență (PNNR).
Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică (NZEB), conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional.
Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.
Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.
Foto: Ilustrativ/economica.net
Citește și:
Nicolae Ciucă: Un miliard de euro va fi distribuit către primării și IMM-uri







