Ministrul Mediului cere Gărzilor Forestiere să grăbească angajările

Știrile zilei
Ministrul Mediului, Tánczos Barna a cerut, miercuri, Gărzilor Forestiere să grăbească procedurile de recrutare personal dedicat proiectelor de împădurire finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
730 de milioane de euro vor fi la dispoziție pentru 56.000 de hectare noi de păduri și suprafețe cu vegetație forestieră.
Ministrul Mediului s-a întâlnit astăzi, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și al Pădurilor, cu inspectorii – șef ai Gărzilor Forestiere. Întâlnirea a avut ca scop pregătirea implementării programului național de creștere a suprafețelor de pădure, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 2 – Păduri și biodiversitate, în valoare de 730 de milioane de euro.
Acesta le-a cerut reprezentanților Gărzilor Forestiere să grăbească procedura de recrutare de personal dedicat proiectelor de împădurire și să se asigure că au la dispoziție toate resursele necesare pentru buna desfășurare a lucrărilor.
Reprezentanții Gărzilor Forestiere reprezintă unul dintre cele mai importante elemente
De asemenea, Ministrul Tánczos Barna a transmis reprezentanților gărzilor forestiere că ei reprezintă „unul dintre cele mai importante elemente din acest proces”, deoarece ei sunt cei care vor facilita implementarea la nivel teritorial.
„Așadar, de dumneavoastră va depinde dacă acest program va funcționa cu adevărat. Aveți obligația să fiți pregătiți să le oferiți beneficiarilor întregul suport de care vor avea nevoie, la momentul deschiderii apelului de finanțare și pe tot parcursul derulării lucrărilor”, le-a transmis ministrul inspectorilor – șef.
Potrivit reprezentanților ministerului, bugetul de 730 de milioane de euro vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.
„Ca urmare a acestor investiții, până la finalul anului 2023, se vor realiza lucrări de împădurire și reîmpădurire pe o suprafață de 25.000 ha, urmând ca în perioada 2024 – 2026 să se realizeze alte 31.000 ha de lucrări de împădurire și reîmpădurire”, a transmis ministerul, precum scrie News.ro.
Foto: Ilustrativ (arhivă)






