Ministrul Turismului a luat la pas plaja din Mamaia, lărgită în 2021: „Haideți să luăm partea pozitivă”

Știrile zilei
Ministrul Turismului a mers pe litoral și a luat la pas plajele din Mamaia. Daniel Cadariu s-a plâns de calitatea nisipului, însă a identificat și aspecte pozitive.
Daniel Cadariu s-a plimbat pe plaja din Mamaia care a fost lărgită anul trecut cu până la 150 de metri. Drumul până la malul mării a durat aproximativ 5 minute, iar ministrul Turismului s-a arătat nemulțumit de nisipul plin de scoici.
„M-am întrebat și eu de ce Dumnezeu n-o fi fost luat nisipul vechi pus deoparte și să fi pus deasupra un strat de 10 centimentri. Dar haideți să luăm partea pozitivă. Avem o plajă bună, mare. Avem ce amenaja pe viitor”, le-a spus Cadariu jurnaliștilor.






