Minoră din Movilița, agresată sexual de un bărbat din județul Iași. Cum a acționat acesta

Știrile zilei
Astăzi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de un bărbat de 53 de ani, din comuna Șipote, județul Iași, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prev. şi ped. de art. 219 alin 1 și alin 2 lit c din Cod Penal.
Astfel, la data de 22.05.2023, în jurul orelor 11.30, aflându-se la intersecția străzilor Eroilor cu Trandafirului din localitatea Movilița, jud. Constanţa, a abordat-o pe minora O.A.P. încercând să-i ofere suma de 2 (doi) lei pentru a-l însoți într-o direcție necunoscută, însă, după ce minora a refuzat să primească suma de bani, a apucat-o de un sân, strângând-o, a mângâiat-o pe faţă, iar când aceasta a încercat să plece, a tras-o de păr şi a apucat-o de braţ, în încercarea de a o reţine, însă minora a reuşit să fugă.
Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
Sursă foto: Freepick (Image by Freepik)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.






