Minorele din Cumpăna au fost găsite. Cum au ajuns la 2 kilometri de casă

Știrile zilei
Cele două minore au fost identificate de polițiști în jurul orei 20.40, la mai puțin de 3 ore de la sesizarea 112, fiind găsite în dreptul unor blocuri din comuna Cumpăna, la aproximativ 2 kilometri de locul în care se presupune că s-ar fi jucat.
Acestea nu prezintă urme de violență, iar în urma audierilor s-a stabilit faptul că nu au fost victime ale vreunei infracțiuni.
La activitățile desfășurate au participat peste 70 de forțe de ordine – polițiști de ordine publică, investigații criminale, criminalistică, rutieră și alte structuri din cadrul I.P.J. Constanța, precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, ai G.J.M. Tomis și polițiști locali din Cumpăna.
Citește și:





