Miros suspect în zona de nord a municipiului Constanța

Știrile zilei
În mai multe zone ale municipiului Constanța, astăzi, în timpul prânzului, numeroși constănțeni au sesizat un miros înțepător, asemănător dejecțiilor de animale care persistă și la acest moment.
Mirosul puternic a fost semnalat în zona Delfinariului din Constanța, în zona Dacia, dar și în zona de ieșire din municipiu – zona Careffour, însă nimeni nu știe de unde vine acesta.
Contactat telefonic, actualul șef al Gărzii de Mediu Constanța, comisarul Steluța Popescu, ne-a declarat că nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la această situație.
„Dacă este vorba despre un miros suspect în anumite zone ale orașului, cum ar fi zona Dacia, pe care ne-ați evidențiat-o, în zonă există o stație de monitorizare a Agenției pentru Protecția Mediului Constanța care înregistrează informații”, a precizat Steluța Popescu.
Cea mai apropiată stație de monitorizare este la Casa de Cultură Constanța.
În total, la nivelul județului Constanța, sunt opt stații de monitorizare a calității aerului din care trei în municipiul Constanța, două în Năvodari, două în Mangalia și una în Medgidia.






