Miting de amploare organizat de federațiile sindicale și sindicatele membre ale CSN MERIDIAN

Știrile zilei
Ceferiștii, silvicultorii, agricultorii, minerii, militarii, polițiștii, lucrătorii tesa şi BBC din sănătate, personalul aeroportuar și mulți alți lucrători nemulțumiți, se reunesc, marți, 25 octombrie 2022, în fața Guvernului României într-o nouă “bătălie” pe frontul social pentru recâștigarea drepturilor pierdute și pentru restabilirea justiției sociale.
Prețuri tot mai mari și salarii nemodificate. Pentru români, a devenit aproape imposibil să mai ducă un trai decent. Inflația îngreunează viața tuturor și îi forțează pe oameni să facă economie. Prin nerespectarea și neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătățească condițiile de viață și de muncă ale salariaților și pensionarilor, încrederea românilor în statul de drept aproape că nu mai există. Aceștia și-au pierdut și ultima speranță, iar progresul social a devenit doar un vis pentru mulți dintre lucrătorii acestei țări.
În actualul context intern și internațional, când amenințarea militară și criza economico-financiară se abate asupra tuturor statelor membre ale UE și NATO, federațiile sindicale și sindicatele membre ale CSN MERIDIAN au considerat că cea mai semnificativă zi pentru reluarea dialogului cu Guvernul României ar fi data de 25 octombrie, Ziua Armatei.
Prin intermediul protestului, salariații speră la următoarele modificări: Majorarea la 3.200 de lei a salariului minim brut garantat în plată pentru toate categoriile socio-profesionale, începând cu 1 ianuarie 2023; instituirea prin lege a unui sistem de indexare automată raportat la inflaţie, a salariilor, pensiilor şi a altor prestaţii sociale; respectarea contractelor colective de muncă și negocierea şi încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, deblocarea negocierilor colective și multe altele.
Mai mult, sindicaliștii militează pentru oprirea abuzurilor față de salariați, eliminarea interferenței politicului în administrarea și conducerea executivă a instituțiilor specializate de aviație civilă și pentru menținerea unei stabilități și a tuturor drepturilor ce li se cuvin angajaților din domeniul feroviar, al agriculturii, aviatic și multe altele.
Mitingul organizat de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN de Ziua ARMATEI, marţi, 25 octombrie 2022, între orele 10.00-13.30, reprezintă manifestarea problemelor acumulate de către salariații din diverse sectoare de activitate, care vor să reamintească Guvernului României cât de importante sunt pentru ei aceste revendicări şi care, cer în faţa Guvernului României, să fie ascultaţi cu responsabilitate.
Sursă foto: Confederația Sindicală Națională Meridian
Citește și:






