(Video) Moș Crăciun poposește la Ovidiu. Pregătirile pentru primirea sa sunt în toi

Știrile zilei
În perioada 5 – 20 decembrie, orașul Ovidiu devine locul în care Moș Crăciun își mută căsuța plină cu daruri și veselie.
„Îmi voi muta căsuța la Ovidiu, oraș pe care de-abia așteptă să-l vizitez”, spune moșul, într-un clip de promovare a evenimentului postat pe pagina de Facebook a Primăriei Ovidiu.
Moș Crăciun va ajunge în orașul Ovidiu pe 5 decembrie, când, pe seară, de la ora 17.00, se va deschide oficial Târgul de Crăciun, în parcul poetului Ovidiu, de lângă primărie. Acolo va concerta și Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Moșul va aprinde luminile de Crăciun, inclusiv cele dintr-un brad mare și frumos.
Primăria Ovidiu a pregătit o casă pentru Moș Crăciun, care va include un atelier de creație.






