Motociclist accidentat GRAV, între localitățile Eforie Nord și Eforie Sud

Știrile zilei
Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, între localitățile Eforie Nord și Eforie Sud. Din primele informații, o motocicletă a căzut în șanț. În urma impactului, o persoană a fost rănită.
La fața locului intervin un echipaj SAJ B2, și două echipaje SMURD B și SMURD C.
Motociclistul a fost accidentat grav.
„Victima prezintă amputație de gambă la un membru inferior, iar la celălalt membru inferior prezintă fractură deschisă de gambă. Victima este conștientă”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, medicul Claudia Tătărici.
Sursa foto: Eforie Online / Facebook






