Municipiul Constanța se modernizează: vor fi achiziționate 150 de stații de autobuz

Administrație locală
Primăria Municipiului Constanța va achiziționa 150 de stații CT Bus. Anunțul a fost făcut public de către primarul Constanței, Vergil Chițac, pe contul său de socializare. În acest moment, se lucrează la caietul de sarcini și urmează să fie demarată procedura de achiziție.
Chițac vorbește în mesajul său despre ”orașul cârpelilor și al lucrurilor făcute de mântuială” dar și despre procedura greoaie a achizițiilor publice cu care se confruntă administrația locală.
”Prea multă vreme Constanța a fost orașul cârpelilor și al lucrurilor făcute de mântuială. De peste 30 de ani, constănțenii așteaptă mijloacele de transport în comun în locuri fără niciun fel de protecție și de confort. Această situație s-a perpetuat în ciuda faptului că realizarea stațiilor de călători pentru mijloacele de transport a reprezentat un obiectiv al CT Bus impus prin contractul de delegare, dar, după vechiul obicei, fosta conducere a CT Bus nu a inițiat nimic în acest sens, iar cei ce trebuiau să îi controleze s-au uitat în altă parte.
Vreau să vă anunț că această situație nu va mai dura mult și că am realizat deja, conform legii, consultarea de piață. În acest moment, lucrăm cu toate forțele la caietul de sarcini și suntem pe punctul de a demara procedura de achiziție a peste 150 de stații CT Bus. Acestea vor fi demne de anul 2021 și vor oferi tot confortul necesar călătorilor.
Din cauza birocrației și a tuturor obligativităților pe care le avem, procedurile se desfășoară într-un ritm lent, dar ele trebuie respectate întocmai pentru ca orașul nostru să se poată bucura de un transport în comun civilizat. De aceea nu mă hazardez să estimez momentul la care achiziția va fi finalizată, mai ales că, după cum știm, la licitație e posibil să nu se prezinte nimeni, ofertele de la cei interesați pot fi neconforme, pot exista contestații, pot exista întârzieri de tot felul.
Dar un lucru e sigur: pentru prima dată în peste 30 de ani, administrația locală este interesată de transportul în comun din orașul nostru. Și vă asigur că îl vom aduce la standardele pe care ni le dorim cu toții. Aveți încredere!” transmite Chițac pe Facebook.
Foto cu rol ilustrativ







