Naționala de beach handbal a României, pregătită de antrenorii CS Medgidia, prezentă la EBT FINALS 2019

Știrile zilei
Finala Campionatului European de Handbal pe Plajă (EBT Finals) destinat cluburilor se desfășoară săptămâna aceasta la Baia Mare (6 – 9 mai). Echipa de handbal pe plajă a României este antrenată de Adrian Georgescu și Deli-Iorga Ionuț, antrenori ai echipei de handbal al Clubului Sportiv Medgidia.
Printre cele 28 de echipe care vor lua startul în competiție se numără și naționalele de beach handball ale României, beneficiare ale unor wildcard-uri din partea organizatorilor. EBT Finals reprezintă o etapă importantă în pregătirea participării la Campionatul European pentru cele două naționale, ele urmând să participe și la Trofeul Marea Neagra la mijlocul acestei luni.
Adrian Georgescu, antrenorul naționalei feminine, dar și antrenor al echipei de handbal al Clubului Sportiv Medgidia alături de Deli-Iorga Ionuț, a precizat că obiectivul principal este formarea unei echipe competitive pentru participarea la Campionatul European de beach handball din Polonia. „În primul rând, îmi doresc să avem continuitate, să preiau jucătoare care au mai jucat beach handball, au terminat junioratul și care au evoluat la 3-4 Campionate Europene”, a mai spus Adrian Georgescu.
În confruntarea de ieri, fetele naționalei de handbal de plajă au câștigat cu scorul de 2-1 contra echipei LADYBUGS.

Sursa: www.frh.ro






