Noi ATACURI cibernetice vă vizează calculatorul: Sunt implicate numele unor branduri cu reputație

Știrile zilei
Specialiștii din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică – DNSC trag un nou semnal de alarmă cu privire la tentativele de fraudă în mediul online.
De data aceasta este vorba despre utilizarea numele și imaginea unor branduri cu reputație – eMAG, OMV Petrom, CEC Bank, Focus Sat Romania, SHEIN, scopul principal fiind de a păcăli utilizatorii să ofere date sensibile (personale, de autentificare sau chiar financiare), sub diferite pretexte.
- Pentru a genera emoție și a face astfel potențiala victimă să fie mai puțin vigilentă unde își introduce datele online, infractorii cibernetici își maschează atacurile sub forma unor concursuri, ori a unor notificări referitoare la necesitatea de a face o actualizare a datelor, pentru a preveni suspendarea serviciului.
- Specialiștii în securitate cibernetică va avertizează să verificați mereu sursa informației, a mesajului primit, precum și adresa site-urilor pe care le vizitați, înainte de a acționa.
- Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, atunci cel mai probabil este o capcană. Verificați existența promoțiilor și ofertelor întâlnite online pe canale oficiale de comunicare ale companiei în numele căruia sunt lansate.
- Evitați accesarea link-urilor din mesajele nesolicitate, fără a le verifica cu o soluție de securitate.
- Atenție la apelurile sau mesajele care vă îndeamnă să faceți anumite acțiuni online precum furnizarea de date, abonarea la anumite servicii sau deschiderea unor conturi noi
Pentru a antrena utilizatorii din România să evite cele mai întâlnite amenințări de pe net, DNSC, Poliția Română și ARB, alături de parteneri din sectorul privat, au lansat site-ul www.sigurantaonline.ro, un instrument util pentru îmbunătățirea frecventă a reflexelor de securitate în online.
Sursa foto: pixabay.com, Facebook.com





