Noi detalii cu privire la dosarul în care este vizat fostul contabil al Primăriei Mereni. În șase ani, bugetul comunei a fost prejudiciat cu sute de mii de EURO

Știrile zilei
În cursul zilei de miercuri, 28 noiembrie, în urma cercetărilor efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, față de trei persoane bănuite a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Din cercetările efectuate a reieșit că administratorii a 12 societăți comerciale ar fi întocmit în fals documente care atestau, în mod nereal, livrarea unor bunuri sau prestarea unor servicii către o instituție din comuna Mereni în acest mod obținând decontarea unor sume de bani, în mod ilegal, din bugetul local al acesteia.
Totodată, în urma probelor administrate în dosar a reieșit că un funcționar din cadrul unei instituții din județul Constanța i-ar fi pus la dispoziție angajatului instituției din comuna Mereni documentele întocmite în fals de administratorii societăților comerciale, aceste documente fiind folosite pentru justificarea plăților ilegale efectuate din contul instituției.
Astfel, în perioada februarie 2016 – octombrie 2022, ar fi fost întocmite în fals, de către angajatul instituției din comuna Mereni, peste 120 de ordine de plată.
În acest mod, bugetul acesteia ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 3.000.000 de lei.
În urma probatoriului administrat în dosar, la data de 28 noiembrie a.c. procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de trei dintre persoanele bănuite în dosar, respectiv funcționarul din cadrul instituției din județul Constanța și administratorii a două societăți comerciale.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Reamintim că în luna februarie 2023, contabilul Primăriei Mereni, a fost reținut în urma unor percheziții în cadrul unui dosar penal în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, a fost pus sub control judiciar.
De asemenea, pe 2 august 2023, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 2două percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu.
Perchezițiile domiciliare au avut loc la locuința unei persoane fizice și la sediul unei instituții, respectiv trezoreria Constanța
Citeșt și:






