za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Știrile zilei - NOI RESTRICȚII: Municipiul Constanța și Eforie intră în CARANTINĂ zilnică

NOI RESTRICȚII: Municipiul Constanța și Eforie intră în CARANTINĂ zilnică

NOI RESTRICȚII: Municipiul Constanța și Eforie intră în CARANTINĂ zilnică

Știrile zilei

10.10.2021

De către Redacția 1

În municipiul Constanța a fost depășit pragul 8 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. Incidența raportată duminică, 10 octombrie, este de 8,06, potrivit Prefecturii Constanța. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va întruni astăzi pentru a adopta o nouă hotărâre cu privire la înăsprirea restricțiilor pentru municipiul Constanța și pentru orașul Eforie, unde incidența a depășit 7,5 la mia de locuitori. 

În județul Constanța a fost depășita rata de infectare de 6 cazuri COVID-19 la mia de locuitori. Astăzi a fost raportată o rată de infectare de 6,20.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 284 de cazuri noi de COVID-19 în județul Constanța.

Se impun noi restricții pentru localitățile care au depășit rata de infectare de 6 cazuri noi la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

Astfel, localităţile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulaţia între orele 20:00 şi 05:00 se face doar cu declaraţie pe propria răspundere. Sunt exceptaţi de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare şi cei care au trecut prin boală. În localităţile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii.

Masca devine obligatorie şi pe stradă în localităţile cu rată de infectare peste 6 la mie

“Se propune ca în toate localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, să fie instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, în toate spaţiile publice închise şi deschise”, se precizează în HG.

Magazinele vor funcţiona în intervalul orar 5:00 – 22:00 unde incidenţa este de peste 6/1.000. Când incidenţa trece de 7,5 la mie, magazinele, restaurantele şi alte activităţi se închid la ora 22.00.

“Se propune ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori şi pe tot parcursul săptămânii, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, să se desfăşoare doar în intervalul orar 5:00-22:00. În intervalul orar 22:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”

Şcolile rămân deschise şi dacă incidenţa trece de 6 la mie

Vor fi închise clase sau şcoli, individual, în funcţie de apariţia cazurilor de COVID. Elevii şi cadrele didactice vor fi testaţi cu teste de salivă non invazive.

Lista completă a măsurilor şi restricţilor
  1. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  2. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
  3. organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  4. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
  5. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane;
  6. activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber să se desfăşoare în judeţele/localităţile, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
  7. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior;
  8. organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică;
  9. organizarea de conferinţe să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică;
  10. organizarea de mitinguri şi demonstraţii să fie permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  11. măsurile privind interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei să nu se aplice persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii;
  12. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00;
  13. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop;
  14. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;
  15. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  16. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  17. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00;
  18. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.

Persoanele fizice vor fi obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/20211.

Elaborarea proiectului de hotărâre ţine seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 76/2021”, arată un comunicat al Guvernului.

Incidența cazurilor de COVID-19 în județul Constanța în data de 10 octombrie 2021

LOCALITATE POPULATIE DEPABD CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE (DEPABD) CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE
MUNICIPIUL CONSTANŢA 310589 8.06 2504
MUNICIPIUL MANGALIA 40007 5.82 233
MUNICIPIUL MEDGIDIA 44098 5.71 252
ORAŞ CERNAVODĂ 18611 4.67 87
ORAŞ EFORIE 11098 7.84 87
ORAŞ HÂRŞOVA 10938 5.12 56
ORAŞ MURFATLAR 10999 5.18 57
ORAŞ NĂVODARI 43795 5.37 235
ORAŞ NEGRU VODĂ 5817 2.92 17
ORAŞ OVIDIU 16409 5.55 91
ORAŞ TECHIRGHIOL 8610 7.32 63
23 AUGUST 5783 2.77 16
ADAMCLISI 2290 6.11 14
AGIGEA 9233 9.53 88
ALBEŞTI 3872 2.07 8
ALIMAN 2762 3.62 10
AMZACEA 2914 2.75 8
BĂNEASA 5713 2.63 15
BĂRĂGANU 2173 6.9 15
CASTELU 5675 1.94 11
CERCHEZU 1348 5.19 7
CHIRNOGENI 3194 1.88 6
CIOBANU 3562 2.53 9
CIOCÂRLIA 3134 4.79 15
COBADIN 9528 4.83 46
COGEALAC 5351 5.61 30
COMANA 2031 1.97 4
CORBU 6575 2.59 17
COSTINEŞTI 3470 1.15 4
CRUCEA 3051 1.97 6
CUMPĂNA 16129 6.2 100
CUZA VODĂ 4694 1.07 5
DELENI 2406 1.66 4
DOBROMIR 3800 0 0
DUMBRĂVENI 497 2.01 1
FÂNTÂNELE 1610 4.97 8
GÂRLICIU 1591 0.63 1
GHINDĂREŞTI 2656 3.39 9
GRĂDINA 1067 2.81 3
HORIA 1103 0.91 1
INDEPENDENŢA 2900 2.76 8
ION CORVIN 2020 0.5 1
ISTRIA 2500 0.4 1
LIMANU 6847 5.84 40
LIPNIŢA 2987 2.34 7
LUMINA 12014 5.83 70
MERENI 2406 4.99 12
MIHAI VITEAZU 3767 0.8 3
MIHAIL KOGĂLNICEANU 10107 8.31 84
MIRCEA VODĂ 5425 2.4 13
NICOLAE BĂLCESCU 5556 5.94 33
OLTINA 2450 2.86 7
OSTROV 4726 1.48 7
PANTELIMON 1894 2.11 4
PECINEAGA 3485 1.43 5
PEŞTERA 3553 2.81 10
POARTA ALBĂ 5981 3.51 21
RASOVA 3708 3.78 14
SĂCELE 2421 0.83 2
SALIGNY 2366 2.96 7
SARAIU 1257 3.18 4
SEIMENI 2165 3.23 7
SILIŞTEA 1496 8.69 13
TÂRGUŞOR 1577 1.9 3
TOPALU 1709 2.93 5
TOPRAISAR 6426 4.05 26
TORTOMAN 1882 3.19 6
TUZLA 7282 5.77 42
VALU LUI TRAIAN 17610 9.03 159
VULTURU 711 2.81 2
767411 6.20 4759

 

Update:

În Constanța și Eforie, precum în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-5:00, în fiecare zi a săptămânii. Până acum se aplica numai vineri, sâmbătă și duminică.

Măsurile se aplică pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 11.10.2021, ora 00.00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Se aplică următoarele excepții:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
  • Magazine închise seara – Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/ prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5:00-22:00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
  • În intervalul orar 22:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Mai jos regăsiți hotărârea.

Art. 1 – Se constată încadrarea județului Constanța în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori.

Art. 2 – Se constată încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 7,5/1000 de locuitori a U.A.T.-urilor Constanța și Eforie.

Art. 3 – Pentru U.A.T.-urile Techirghiol, Siliștea, Agigea, Mihail Kogălniceanu și Valu lui Traian se menține încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile (mai mare de 7,5 /1000 de locuitori) din Hotărârile CJSU nr. 138/05.10.2021, nr. 140/06.10.2021, nr. 141/07.10.2021 și nr. 142/08.10.2021 și se vor aplica măsuri respectând prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021, până la finalizarea perioadelor stabilite în respectivele Hotărâri CJSU.

Art. 4 – Comitetele Locale pentru Situații de Urgență (CLSU) al U.A.T.-urilor din județul Constanța vor adopta Hotărâri pentru dispunerea măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectând prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021.

Art. 5 – În U.A.T.-urile din județul Constanța este obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice deschise. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.

 

Redacția 1

Etichete:

  • carantina
  • Constanța
  • COVID-19
  • Eforie
  • restricții
Articole similare

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Nulla ut consequat tellus. Vivamus eget metus a dui tempus posuere. Nam mauris lectus, ornare ut ornare vitae, consequat ac eros. Integer a leo vitae erat faucibus hendrerit bibendum quis dui. Sed …

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina 08.02.2024

La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa – Postul de Poliție Lumina au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unei autoutilitare care se deplasa pe strada Progresului. Cu ocazia …

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova 08.02.2024

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma valorificării unei informații, au descoperit într-un autoturism cantitatea de 245 kg de pește proaspăt, specia caras, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative. În data 07.02.2024, polițiștii de frontieră …

De la același autor

Știrile zilei

O constănțeancă rămâne fără apartamentul cu două camere. A fost executată silit pentru o datorie la bancă 04.10.2022

Un apartament cu două camere din municipiul Constanța este scos la licitație, după ce proprietara, Roxana Ionescu, a fost executată silit de Judecătoria Constanța, având o datorie către BRD Groupe Societe Generale. Prețul de pornire al licitației este de 229.579 …

Politic

”Statul român a fost complet eliminat din ceea ce înseamnă gazul din Marea Neagră”. Cui aparține această afirmație 04.10.2022

Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat, astăzi, că statul român a fost „complet eliminat” din proiectul gazelor din Marea Neagră, în condiţiile în care acestea sunt vândute "direct" unei companii străine, „pe mulţi ani de acum înainte", scrie stiripesurse.ro. „După ce …

Știrile zilei

Razie de amploare a polițiștilor constănțeni. Oamenii legii au dat mai multe amenzi și au retras un certificat de înmatriculare 04.10.2022

În noaptea de 3/4 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru depistarea celor care …

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2025