Norul de fum de la incendiile din Canada ajunge peste România: Când va putea fi observat

Știrile zilei
Norul de fum provocat de incendiile de vegetaţie din Canada a ajuns şi în Europa şi, în câteva zile, va fi deasupra României.
Dacă în cursul zilei de ieri norul rezultat din incendiile de vegetație din Canada era deasupra Franței, fumul va ajunge, potrivit meteorologilor, peste România vineri seară sau, cel mai târziu, sâmbătă dimineață.
Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, a explicat la Antena 3 CNN că în România valul de fum va fi la o înâlțime de peste 4 kilometri, iar cantitățile de emisii vor fi mult diminuate: “Probabil că este de interes doar pentru cercetători, pentru că este un fenomen deosebit. Va ajunge la noi și va fi o curiozitate, să spunem astfel, de interes pentru lumea științifică. Pentru pasionații care vor să urmărească evoluția norului de fum le recomand, site-uri, produsele programului european Copernicus”.
FOTO: Captură video.





