O angajată a unui hipermarket constănţean a fost înţepată de un SCORPION. Inspectorul șef ITM: „În 15 ani de activitate nu am mai întâlnit așa ceva”

Știrile zilei
O angajată a unui hipermarket constănţean a fost muşcată la mâna stângă, pe 3 mai, de un scorpion, în timp ce sorta dintr-o lădiță căpșuni.
Aceasta a fost transportată la spital cu o ambulanță, iar ulterior au fost sesizaţi inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, evenimentul soldându-se cu pierderea temporară a capacităţii de muncă a angajatului.
„Trebuie să vedem cum a ajuns scorpionul acolo. Probabil el a fost adus în ţară o dată cu fructele, ce ulterior au fost păstrate într-un depozit central.
Este o situație inedită, nu ne-am mai întâlnit cu o asemenea problemă. De când sunt eu aici de 15 ani, nu am mai întâlnit așa ceva.
Ancheta este în curs. Nefiind vorba despre un accident de muncă mortal sau invaliditate evidentă, cercetarea evenimentului cade în sarcina angajatorului, printr-o persoană desemnată de acesta însă și noi am desemnat o doamnă inspector din cadrul instituției care va ține legătura cu societatea și la care, la finalizarea cercetării, va ajunge dosarul pentru a fi favorabil. Probabil în 10 zile va fi gata”, a precizat Eugen Bola, inspectorul șef al ITM Constanța.






